Povestea mea, omul şi politicianul Ligia Deca
Ministru al educaţiei din 2022-2024, fost reprezentant al beneficiarilor sistemului de educaţie la nivel naţional şi internaţional, cu o activitate de peste 20 de ani în domeniu şi cu un angajament ferm pentru dezvoltarea educaţiei din România.
Experienţa profesională
2025
Prorector SNSPA
În data de 08/01/2025 am avut onoarea de a fi numită în funcţia de prorector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA)
2022
Ministrul Educaţiei
În perioada 03/10/2022 - 24/12/2024 am avut onoarea de a deţine funcţia de Ministru al Educaţiei şi m-am dedicat complet îmbunătăţirii sistemului de învăţământ din România.
2019
Consilier Prezidenţial
Coordonatoarea Departamentului Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale. Consilier al Preşedintelui României pe toate tematicile legate de educaţie şi cercetare-dezvoltare-inovare.
2019
Lector Universitar Doctor
Lector universitar doctor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA)
2012
Cercetător în formare doctorală
2012-2016 - Cercetător în formare doctorală. Universitatea din Luxemburg. Realizarea tezei de doctorat pe tema Internaţionalizarea educaţiei în Portugalia şi România, coordonator: Prof. Dr. Robert Harmsen
2010
Şef al Secretariatului Spaţiului European al Învăţământului Superior
2010-2012 Coordonarea Secretariatului Procesului Bologna, proces interministerial de promovare a reformelor din învâţământul superior la nivel internaţional.
2008
Preşedinte Uniunea Europeană a Studenţilor - ESU
2008-2010 Reprezentarea drepturilor şi intereselor a aproximativ 11
milioane de studenţi, în relaţia cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO şi alte structuri europene
competente în domeniul politicilor educaţionale
{"cpt":"blog","style":"2","columns":"3","show":30,"order":"DESC","orderby":"DESC"}
Noutăţi

04
Jun
European Network on International Student Mobility (ENIS), Iaşi 2025
Astăzi am revenit la tema mea academică principală - internaţionalizarea educaţiei şi am avut plăcerea să deschid printr-o prelegere cea…

30
May
Patrimoniu în era digitală. Exemple de bune practici din România
Digitalizarea are impact asupra tuturor sectoarelor sociale sau economice. Iar în domeniul culturii are un potenţial aparte, care merită cercetat…

27
May
lansarea publică a raportului OCDE “Educaţie şi competenţe în România”
Mă bucur că astăzi a avut loc lansarea publică a raportului OCDE "Educaţie şi competenţe în România", ce stă la…

26
May
A învins spriritul proeuropean.
Ultimele două săptămâni au fost pline de evenimente politice. Am răsuflat uşurată că a învins spiritul proeuropean, însă nu am…

13
May
A 9-a Întâlnire Informală a Reţelei Comisiilor Naţionale Europene pentru UNESCO
Am participat, în perioada 8–10 mai 2025, la Dublin, la cea de-a 9-a Întâlnire Informală a Reţelei Comisiilor Naţionale Europene…

10
May
Ziua Europei, la University College Dublin (UCD)
Alături de Laurenţiu Ştefan, Ambasadorul României în Irlanda (şi colegul meu la SNSPA), am sărbătorit Ziua Europei printr-o întâlnire excepţională…

10
Apr
Conferinţa anuală a Arqus Alliance
Săptămâna trecută am participat la Conferinţa anuală a Arqus Alliance, una dintre alianţele universitare europene. Evenimentul a reunit la Universitatea…

07
Apr
Transformarea viitorurilor – îmbunătăţirea practicii pentru EDD 2030 prin cercetare-acţiune
Atmosferă tare prietenoasă la Olga Gudynn International School Ilfov, la deschiderea primului workshop al proiectului „Transformarea viitorurilor - îmbunătăţirea practicii…

04
Apr
Vizită a delegaţiei Turkmenistanului
Azi am avut onoarea unei întrevederi de lucru cu doamna Chinar Rustamova, Secretar Executiv al Comisiei Naţionale a Turkmenistanului pentru…

02
Apr
Gala Francofoniei 2025
Bucuroasă de reîntâlnirea cu iubitorii spaţiului francofon, membri relevanţi la nivel naţional şi internaţional şi tineri care împărtăşesc valorile francofoniei,…

21
Mar
Ziua Internaţională a poeziei 2025
Astăzi a avut loc la Biblioteca Naţională a României - Sala Doinea Cornea - un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a…

20
Mar
Ziua Mondială a Francofoniei
La mulţi ani, de Ziua internaţională a Francofoniei, tuturor celor ce promovează valorile francofoniei şi preţuiesc spaţiul francofon! Astăzi, în…

12
Mar
Solomon Marcus omagiat la Academia Română
Sunt onorată să particip cu o intervenţie la Sesiunea omagială consacrată de Academia Română lui Solomon Marcus. Evenimentul marchează 100…

27
Feb
Eveniment „Fete şi femei în cercetarea ştiinţifică”
Pe 27 februarie, la Institutul Francez din Bucureşti, a avut loc evenimentul „Fete şi femei în cercetarea ştiinţifică”, organizat de…

27
Feb
Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România
Am avut onoarea unei întrevederi de lucru cu Excelenţa Sa, domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România. În cadrul discuţiilor,…

10
Feb
Nominalizarea de a ocupa poziţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO
Mulţumesc atât domnului Prim-Ministru Marcel Ciolacu pentru numire, cât şi domnului Ministru al Educaţiei şi Cercetării Daniel David pentru nominalizarea…

17
Nov
Întâlnire cu cetăţenii din Vâlcea – oameni plini de energie
Am avut plăcerea de a mă întâlni cu voi, cetăţenii din Vâlcea – oameni plini de energie şi de dorinţa…

16
Nov
Întâlnire cu aleşii locali din Vâlcea
În această perioadă, m-am întâlnit cu aleşii locali din Vâlcea - lideri dedicaţi care aduc schimbare în comunităţile lor. De…

15
Nov
Întâlnire cu reprezentanţii agenţilor economici din judeţul Vâlcea
Pentru extinderea învăţământului dual trebuie ca parteneriatul public-privat să fie unul real. M-am întâlnit, în această după-amiază, cu reprezentanţii agenţilor…

14
Nov
Bani europeni pentru investiţii în educaţie, în judeţul Vâlcea! Dotăm, deja, peste 90% dintre şcolile din Vâlcea! Vom continua!
126 dintre cele 137 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică beneficiază, prin contractele de finanţare PNRR semnate cu Ministerul…

13
Nov
Viziunea PNL pentru un viitor prosper al Municipiul Râmnicu Vâlcea şi al tinerilor care îl numesc acasă
Cel mai important lucru pentru orice comunitate este ca tinerii să găsească locuri de muncă la ei acasă, astfel încât…

12
Nov
Laboratoare de informatică pentru şcolile din judeţul Vâlcea!
Cu o investiţie de aproape 11 milioane de lei, 111 laboratoare de informatică, adică aproape 81% din totalul şcolilor cu…

12
Nov
Peste 2800 de elevi din Vâlcea beneficiază de burse de rezilienţă
Fiecare copil merită şansa de a-şi construi viitorul prin educaţie şi perseverenţă. În judeţul Vâlcea, mii de elevi beneficiază deja…

11
Nov
Susţinem personalul din educaţie!
Fiecare elev reuşeşte atunci când în spatele său se află profesori dedicaţi, familii implicate, personal auxiliar valoros şi un mediu…

10
Nov
Peste 210 milioane de lei din Fonduri Europene deja investite
Educaţia modernă începe cu resurse moderne, iar în judeţul Vâlcea am făcut paşi importanţi pentru a aduce condiţii de top…

09
Nov
„Masă Sănătoasă” pentru fiecare elev din Vâlcea!
Educaţia şi sănătatea merg mână în mână, iar în judeţul Vâlcea putem face mai mult pentru viitorul copiilor noştri! Extinderea…

08
Nov
42 de milioane de euro investiţi în educaţia din Vâlcea prin PNRR
Educaţia nu înseamnă doar cărţi şi cursuri. Este baza pe care se construieşte viitorul fiecărei comunităţi. Ca ministru al educaţiei,…

02
Nov
Programul de guvernare al PNL are un obiectiv clar: modernizarea sistemului de învăţământ din România!
Programul de guvernare al PNL are un obiectiv clar: modernizarea sistemului de învăţământ din România! Continuăm, cu susţinerea preşedintelui PNL,…

01
Nov
Continuăm investiţiile în infrastructura universitară!
Locuri de cazare mai multe şi condiţii mai bune în căminele studenţeşti! Construirea de noi spaţii de cazare în cămine…

31
Oct
Participarea la lansarea Caietului Documentar 9 CLUB ROMÂNIA – „România în OCDE”
Am avut plăcerea de a participa la lansarea Caietului Documentar 9 CLUB ROMÂNIA - „România în OCDE”, unde am împărtăşit…
