Am avut plăcerea de a mă întâlni cu voi, cetățenii din Vâlcea – oameni plini de energie și de dorința de a face lucrurile mai bine. M-au impresionat sinceritatea voastră, poveștile voastre și, mai ales,…
În această perioadă, m-am întâlnit cu aleșii locali din Vâlcea - lideri dedicați care aduc schimbare în comunitățile lor. De la primari cu experiență până la cei mai tineri, acești oameni sunt implicați în sprijinirea…
Pentru extinderea învățământului dual trebuie ca parteneriatul public-privat să fie unul real. M-am întâlnit, în această după-amiază, cu reprezentanții agenților economici din județul Vâlcea, cu cei care fie sunt implicați în parteneriate cu școli, fie…
126 dintre cele 137 de unități de învățământ cu personalitate juridică beneficiază, prin contractele de finanțare PNRR semnate cu Ministerul Educației, de echipamente tehnologice moderne, mobilier nou și materiale didactice pentru elevi și cadrele didactice.…
Cel mai important lucru pentru orice comunitate este ca tinerii să găsească locuri de muncă la ei acasă, astfel încât să poată rămâne sau reveni în locurile de care se simt legați și să contribuie…
Cu o investiție de aproape 11 milioane de lei, 111 laboratoare de informatică, adică aproape 81% din totalul școlilor cu personalitate juridică din județ, vor fi dotate cu echipamente noi, oferind elevilor acces la resurse…
Fiecare copil merită șansa de a-și construi viitorul prin educație și perseverență. În județul Vâlcea, mii de elevi beneficiază deja de burse școlare menite să încurajeze performanța și progresul lor educațional. În mandatul meu de…
Fiecare elev reușește atunci când în spatele său se află profesori dedicați, familii implicate, personal auxiliar valoros și un mediu educațional care susține excelența. În județul Vâlcea, consider că personalul din școli, alături de familie,…
Educația modernă începe cu resurse moderne, iar în județul Vâlcea am făcut pași importanți pentru a aduce condiții de top în școli! Un obiectiv central al programului meu este utilizarea eficientă a fondurilor europene, astfel…