Cel mai important lucru pentru orice comunitate este ca tinerii să găsească locuri de muncă la ei acasă, astfel încât să poată rămâne sau reveni în locurile de care se simt legaţi şi să contribuie la dezvoltarea lor. Alături de echipa PNL Vâlcea îmi propun să transformăm Municipiul Râmnicu Vâlcea într-un reper pentru educaţia digitală şi tehnologie – un loc unde tinerii îşi pot urma pasiunile şi pot găsi locuri de muncă în domenii de viitor. Acest obiectiv poate fi atins cel mai eficient în colaborare cu sectorul privat.
Viziunea noastră este clară şi ambiţioasă – Râmnicu Vâlcea poate deveni un important hub IT prin:
↗ crearea unui program de formare intensivă a elevilor de liceu în domeniul informaticii, oferindu-le abilităţi solide în programare şi tehnologie;
↗ sprijinirea dezvoltării unor specializări universitare pentru a forma profesionişti locali pregătiţi să răspundă cerinţelor viitorului;
↗ crearea unui mediu prietenos pentru companiile din tehnologie, sprijinind start-upurile şi facilitând investiţiile în sectorul IT, astfel încât Râmnicu Vâlcea să devină o destinaţie de referinţă pentru inovatori şi investitori.