La mulţi ani, de Ziua internaţională a Francofoniei, tuturor celor ce promovează valorile francofoniei şi preţuiesc spaţiul francofon!
Astăzi, în cadrul reuniunii lunare cu reţeaua şcolilor membre ASPnet, Secretariatul CNR UNESCO lansează în România proiectul internaţional „Allumer les étoiles”, în parteneriat cu reţeaua educaţională Francophonia, cu sediul la Nisa. Proiectul va facilita accesul la programe de formare pentru consolidarea cunoştinţelor de limba franceză pentru profesori şi elevi, precum şi cursuri de management pentru directorii de şcoli. Mai multe detalii puteţi găsi în comunicatul din comentarii.
România este relevantă în întreg spaţiul francofon – ţara noastră continuă să fie unul dintre statele cu cele mai multe universităţi membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei, iar de anul trecut, când am sărbătorit 30 de ani de la aderarea ţării noastre la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, dispune şi de Casa Francofoniei – o oportunitate pentru studenţi de a avea contact cu instituţii prestigioase de învăţământ superior şi de cercetare.
La mulţi ani tuturor profesorilor care-i învaţă pe copii să iubească limba franceză şi tuturor membrilor comunităţilor universitare care îi sprijină pe studenţi să descopere mobilitatea academică în spaţiul francofon!
Foto de la Săptămâna Mondială a Francofoniei 2024, Toulouse, Franţa, unde reuniunile au avut drept element central mobilitatea francofonă internaţională.

